Versiunea completă
Business Legal

Ungaria dublează subvențiile pentru zonele libere pentru întreprinderi

Programul Operațional pentru Dezvoltare Economică și Inovație al Ungariei a dat undă verde cererilor pentru investiții în zonele libere pentru întreprinderi, iar ofertele făcute în două zile, joi și vineri, au depășit nivelul de 10 miliarde de forinți (30 milioane de euro).

Mirela Turlan · 13 iulie 2015 · 1 min de citit

Programul Operațional pentru Dezvoltare Economică și Inovație al Ungariei a dat undă verde cererilor pentru investiții în zonele libere pentru întreprinderi, iar ofertele făcute în două zile, joi și vineri, au depășit nivelul de 10 miliarde de forinți (30 milioane de euro).

În aceste condiții, ministerul ungar al economiei a decis dublarea bugetului programului pe doi ani la 40 miliarde de forinți, potrivit Portfolio.hu.

Secretarul de stat Bela Glattfelder a anunțat la finalul săptămânii trecute că finanțarea inițială de 20 miliarde de forinți va fi dublată pentru a exista resurse suficiente pentru dezvoltarea industrială a zonelor libere pentru întreprinderi, unde guvernul vede un potențial uriaș atât în ceea ce privește dezvoltarea economică, cât și crearea de noi locuri de muncă. 

Citește și