Versiunea completă
Banci-Asigurari

Ungurii de la MKB se așteptau să vândă Romexterra sub valoarea activelor

Grupul maghiar MKB și-a conta­bili­zat deja de anul trecut o pierdere de circa 169 mil. euro de pe urma in­vesti­ției din Ro­mâ­nia în condițiile în care managementul se aștepta că nu va reuși să vândă Rom­exterra Bank decât la un preț scăzut, care să nu acopere valoarea netă a acti­ve­lor.

Razvan Voican · 3 mai 2012 · 1 min de citit

Grupul maghiar MKB și-a conta­bili­zat deja de anul trecut o pierdere de circa 169 mil. euro de pe urma in­vesti­ției din Ro­mâ­nia în condițiile în care mana­ge­mentul se aștepta că nu va reuși să vândă Rom­exterra Bank decât la un preț scăzut, care să nu acopere valoarea netă a acti­ve­lor.

MKB Ungaria a luat decizia de a vinde subsidiara locală la sfârșitul lui 2011, în condițiile în care a decis să nu mai susțină nevoile constante de capital ale Romexterra, încheierea unui acord cu un potențial investitor fiind planificată pen­tru semestrul I din 2012.

La sfârșitul lui 2011 MKB avea 92,42% din Romex­terra. Luna trecută, MKB a anunțat încheierea unui acord de vânzare cu un grup de investitori condus de fondul de private equity PineBridge, tranzacția fiind estimată să se încheie în circa trei-patru luni. Aceasta ar fi prima retragere a unui investitor de pe piața bancară de la începutul crizei deși există mai multe bănci la vânzare.

Citește și