UniCredit Bank a lansat Mobile POS și Mobile B@nking pentru clientii IMM
UniCredit Bank a lansat două produse pentru segmentul de clienți întreprinderi mici și mijlocii (IMM), respectiv Mobile POS și Mobile B@nking, completând ofertele de digitalizare de pe zona de persoane fizice. “Digitalizarea activității UniCredit Bank este un proces ambițios, pe…
UniCredit Bank a lansat două produse pentru segmentul de clienți întreprinderi mici și mijlocii (IMM), respectiv Mobile POS și Mobile B@nking, completând ofertele de digitalizare de pe zona de persoane fizice.
“Digitalizarea activității UniCredit Bank este un proces ambițios, pe care l-am demarat deja pentru clienții persoane fizice – îmbunătățind substanțial website-ul băncii, www.unicredit.ro, și aplicațiile de Online și Mobile Banking. Extindem acest proiect, prin care ne dorim să devenim un jucător de top în zona retail-ului bancar digital, prin lansarea de noi servicii și produse adresate, de această dată, clienților IMM. Mobile POS și noua aplicație de Mobile B@nking sunt produse cu grad ridicat de noutate pe piață, menite să ofere clienților din acest segment o experiență mai plăcută și o interacțiune mai ușoară cu banca”, a declarat Septimiu Postelnicu, Șeful Diviziei de Retail în cadrul UniCredit Bank.
Mobile POS (mPOS) este un produs prin care clienții pot beneficia de simplificarea procesului de plată cu cardul, în condiții de securitate deplină. Aceasta este o metodă accesibilă companiilor care au nevoie de mobilitate și rapiditate în procesele de tranzacționare, precum cele care acționează în domeniul de curierat, de catering, comerț stradal, centre expoziționale, restaurante etc. Mobile POS este un dispozitiv cu o dimensiunea redusă, care facilitează plata cu cardul prin intermediul dispozitivelor mobile, precum telefoane inteligente și tablete. Spre deosebire de un POS standard, Mobile POS pune la dispoziția utilizatorului o aplicație intuitivă care permite efectuarea de tranzacții direct de pe telefon sau tabletă. Mobile POS se conectează la dispozitivele mobile (telefoane inteligente și tablete) utilizând protocolul Bluetooth. Mobile POS este utilizat doar pentru citirea cardurilor și introducerea PINului. Acesta acceptă tranzacții contacless, cu chip și bandă magnetică. Chitanța rezultată în urma tranzacțiilor poate fi trimisă prin SMS sau email utilizatorului.
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto & Transporturi · 15 noiembrie 2026
-
Reff&Asociații, 20 de ani. Cum arată viitorul pieței de avocatură în epoca AI. „Marea oportunitate cu AI nu este să facem lucrurile mai repede, ci să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată“Business Legal · 15 noiembrie 2026
-
Analiza de luni. Statul plătește pentru un bolnav cu cancer aproape 40.000 lei pe an. În total, 10 mld. lei din bugetul CNAS merg către programul național de oncologie pentru medicamente și tratamentePharma · 15 noiembrie 2026