Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Ursus Breweries, liderul pieței de bere, și-a majorat cifra de afaceri cu 17% în 2023 și mizează pe creștere în continuare

Ursus Breweries, cel mai mare producător local de bere, deținut de grupul japo­nez Asahi, a finalizat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 2,67 miliarde de lei, în creștere cu 17% față de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanțe. Evoluția vine în contextul în care la nivel de producție, piața berii a consumat o scădere de 5% față de anul precedent, conform datelor de la Asociația Be…

Vali Pencu · 12 iunie 2024 · 2 min de citit

♦ „Este un an cu multiple evenimente sportive, avem o strategie solidă și continuăm să investim pentru a ne duce planurile mai departe“, spun reprezentanții companiei.

Ursus Breweries, cel mai mare producător local de bere, deținut de grupul japo­nez Asahi, a finalizat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 2,67 miliarde de lei, în creștere cu 17% față de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanțe. Evoluția vine în contextul în care la nivel de producție, piața berii a consumat o scădere de 5% față de anul precedent, conform datelor de la Asociația Berarii României. Reprezentanții Ursus Breweries spun că acest rezultat este explicat și de stresul generat în piață de fac­tori precum inflația sau schimbări legislative.

„Deși este o perioadă de tranziții care pune presiune pe veniturile consumatorului, avem premisele optimiste pentru viitor – este un an cu multiple evenimente sportive, care pot influența ocaziile de consum alături de prieteni sau familie, avem o strategie so­lidă și continuăm să investim pentru a ne duce planurile mai departe“, spun reprezen­tanții companiei, care deține 3 fabrici de bere: în Brașov, Buzău și Timișoara și o minifacilitate de producție în Cluj-Napoca. Ursus Breweries face parte din Asahi Europe & International, care are în spate grupul japonez Asahi. Profitul net al companiei s-a ridicat la 194 de milioane de lei, dublu față de anul precedent. În total, compania are peste 1.500 de angajați.

Citește și