Va fi 2013 anul furtunii perfecte?
Furtuna de pe piețele financiare ori se amână, ori nu mai vine deloc; în schimb, rămâne perfecțiunea certitudinii că șomajul persistent va fi principala amenințare pentru economia globală și că tema anului 2013 nu mai e conceperea unor planuri de reducere a datoriei statelor, ci găsirea unor soluții rapide de stimulare a creșterii economice.
DUPĂ CE AU PĂCĂTUIT ANI LA RÂND PRIN OPTIMISM EXAGERAT, economiștii și analiștii financiari s-au apropiat tot mai mult de extrema cealaltă din 2009 încoace, prezicând pentru fiecare an care a urmat evenimente care nu au avut loc – fie depășirea crizei printr-o întoarcere la creștere economică durabilă, fie diverse catastrofe – destrămarea zonei euro, revolte sociale de proporții, prăbușiri ale piețelor financiare, căderea SUA în recesiune, intrarea Chinei în criză, conflicte militare multilaterale. Sau măcar pomenind de eventualitatea lor, ca să nu riște să rateze ocazia de a le fi prevestit.
Comună în toate aceste previziuni eronate a fost, mai mult decât dorința de a se impune pe piața ideilor cu câte un scenariu de efect, speranța nerostită că anul care urma să vină (respectiv 2010, 2011, 2012) ar fi putut aduce, în fine, o tranșare a problemelor crizei, cu o cotitură decisivă, fie ea și violentă, dincolo de care Criza cu C mare să poată fi depășită prin înlocuirea vechii paradigme (creștere pe deficit și datorie, economia financiară prosperând în dauna economiei reale, uniuni monetare disfuncționale) cu una nouă, mai sănătoasă.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026