Valentin Burada, fondator Swiss Clinics: Chirurgia plastică este una dintre cele mai înfloritoare industrii din România
Chirurgia plastică, o piață care a ajuns în 2019 la o valoare de 130 de milioane de euro, este una dintre cele mai înfloritoare industrii din România, spune Valentin Burada, fondatorul companiei Swiss Clinics.
Chirurgia plastică, o piață care a ajuns în 2019 la o valoare de 130 de milioane de euro, este una dintre cele mai înfloritoare industrii din România, spune Valentin Burada, fondatorul companiei Swiss Clinics.
„Chirurgia plastică este una dintre cele mai înfloritoare industrii din România în ultimii ani. Dacă în străinătate se practică de zeci de ani, la noi a început să se dezvolte mai mult în ultimii zece”, a declarat Valentin Burada pentru revista Business Magazin.
Potrivit lui, industria chirurgiei estetice a ajuns anul trecut la 130 de milioane de euro, iar numărul medicilor chirurgi plasticieni și dermatologi prezenți pe această nișă, la 450. Antreprenorul citează și un studiu efectuat la nivel global, din care reiese că numărul procedurilor nonchirurgicale efectuate a crescut din 1997 până în prezent de mai bine de patru ori. Valentin Burada observă că efervescența domeniului se datorează și schimbării ideilor preconcepute care existau în privința intervențiilor estetice.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026