Vasile Godîncă-Herlea, CEO, Azitis: Primele zece active în distress la vânzare valoarează 1 mld. euro
Mai bine de 1,7 miliarde de euro a fost valoarea activelor aflate în distress scoase la vânzare în primele cinci luni ale anului, peste 8.000 de anunțuri de la companii aflate în insolvență sau din zona de executări silite fiind publicate în această perioadă, conform unei analize a Azitis, platformă de licitații online a activelor aflate în distress.

„Sunt în jur de 3.000 de anunțuri care aduc 80% în valoare în ceea ce privește insolvențele, iar în cazul executărilor silite, unde mai degrabă subiectele sunt persoanele fizice și activele sunt mai mici, sunt peste 5.000 de anunțuri care aduc 20% din valoare. Primele zece anunțuri generează aproape 1 mld. euro. Deci avem niște active foarte mari pe piață, cel puțin în această perioadă“, a spus Vasile Godîncă-Herlea, CEO al Azitis, în cadrul emisiunii de business ZF Live.
În 2025, au fost listate pe platforma Azitis active de peste 120 de milioane de euro și a vândut circa 40 mil. euro.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026