Vasile Iuga: Cum facem trecerea de la sprinteri la alergători de cursă lungă?

În secolul XIX, geografii austro-ungari au calculat că centrul geometric al Europei s-ar aflat în satul Dilove, în Maramureșul istoric, regiune care se află azi în Ucraina, la aproximativ 20 de kilometri de granița de nord a României. Fiind de-al locului, m-am simțit întotdeauna legat de cultura și civilizația europene și am considerat o mare nedreptate faptul că vreme de aproape 50 de ani România a fost separată de marea familie europeană, acolo unde ne este locul. Prin urmare, la fel ca majoritatea românilor, am privit momentul aderării la Uniunea Europeană din 2007 ca o reparație istorică, care a coagulat energiile naționale și a fost unul dintre puținele obiective pentru care a existat consens național în România după 1989.

Fără îndoială, aderarea s-a produs fără ca România să fie complet pregătită. Dar realitatea este că niciuna dintre țările care au aderat la UE începând din anii ‘80 nu îndeplinea toate condițiile necesare aderării, ci acela a fost doar începutul unui lung proces de convergență, care în unele cazuri nu a fost nici până acum finalizat.

Corsetul strâns ausumat de România în schimbul promisiunii aderării a făcut posibilă adoptarea unor reforme structurale, dureroase pe alocuri, dar absolut necesare, pentru care Bucureștiul a făcut un adevărat tur de forță în perioada 2000-2006 pentru a bifa cerințele formale necesare. Am fost, dacă vreți, ca un alergător de viteză ce s-a mobilizat pentru sprintul de pe ultima sută de metri, dar după ce a trecut linia de finiș s-a relaxat și a pierdut din vedere care este cu adevărat obiectivul său. Căci obiectul final nu era simpla aderare, ci integrarea.