VATRA, proiectul gândit de studenții români din EFdeN, în finala celei mai mari competiții din lume a caselor solare. Statul, absent de pe lista partenerilor
Echipa de studenți EFdeN cu proiectul VATRA a reușit să intre în finala celei mai mari competiții globale de case solare, Solar Decathlon, dar statul român, prin nicio instituție, nu a susținut acest efort.
Echipa de studenți EFdeN cu proiectul VATRA a reușit să intre în finala celei mai mari competiții globale de case solare, Solar Decathlon, dar statul român, prin nicio instituție, nu a susținut acest efort. De altfel, chiar fondurile necesare participării la competiția care se desfășoară în Wuppertal, Germania, au fost strânse pe ultima sută de metri.
„La două săptămâni distanță de a treia participare a EFdeN la competiția Solar Decathlon mai sunt de securizat 20 de procente din buget pentru a putea ajunge în Wuppertal, Germania“, spunea recent Dalia Stoian, project manager în cadrul EFdeN. Echipa EFdeN a reușit totuși să ajungă la Wuppertal și să se califice în finală. Situația vine în contextul în care la nivel declarativ statul român pretinde că este un suporter al educației și al cercetării și un partener dedicat pe calea tranziției energetice. În realitate, „România educată“ rămâne un slogan fără conținut.
ìAm tot repetat că avem nevoie de o Românie educată, o Românie în care numărul copiilor care fac performanță crește, în timp ce dezvoltarea sistemului de învățământ se bazează pe strategii bine gânditeî, spunea Klaus Iohannis, președintele României, în vara anului 2018 când a mers într-o vizită la casa solară EFdeN. Mai departe, anul trecut, Ministerul Energiei chiar anunța că în 2023 Bucureștiul urma să devină gazda Solar Decathlon.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Fermierii din est spun că sunt deficitari la capitolul cooperative. Matei Titianu, Agrorusava: „Dacă nu se implică în mediul asociativ, fermierul nu o să fie la masă, o să fie în meniu“Retail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026