Veneto devine centrul crizei bancare din Italia
Pentru cei din bogata regiune Veneto din nord-estul Italiei, investițiile în acțiunile Veneto Banca prezentau cea mai mare siguranță, acțiunile băncii fiind date ca moștenire din tată în fiu. Nici nu se punea problema ca banca să aibă vreodată probleme.
Însă acest lucru s-a întâmplat, iar miile de acționari individuali ai băncii și-au văzut valoarea acțiunilor prăbușindu-se de la 40,75 de euro în 2014 la 10 cenți, scrie Financial Times.
În august, Atlante, vehiculul privat sponsorizat de guvernul italian pentru a proteja băncile cu probleme, a preluat controlul asupra Veneto Banca și asupra băncii mai mari Banca Popolare di Vicenza. Acțiunea a reprezentat de fapt un bailout și ultimul episod din criza bancară a Italiei aflată în desfășurare lentă.
Ambele bănci au avut de suferit de pe urma creditelor rele și a capitalului slăbit, niciuna dintre ele neputând atrage investiții.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Fermierii din est spun că sunt deficitari la capitolul cooperative. Matei Titianu, Agrorusava: „Dacă nu se implică în mediul asociativ, fermierul nu o să fie la masă, o să fie în meniu“Retail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026