Versiunea completă
Business Hi-Tech

Veniturile Orange România au scăzut cu 2,7% în trim. 4

Excluzând impactul scăderii tarifelor de interconectare, veniturile Orange ar fi crescut cu 0,8% anul trecut. Compania afirmă că trimestrul patru a fost „cel mai bun“ de la debutul crizei din punct de vedere al vânzărilor.

Adrian Seceleanu · 20 februarie 2013 · 2 min de citit

Excluzând impactul scăderii tarifelor de interconectare, veniturile Orange ar fi crescut cu 0,8% anul trecut. Compania afirmă că trimestrul patru a fost “cel mai bun” de la debutul crizei din punct de vedere al vânzărilor.

 

Orange, numărul unu pe piața locală de telecomunicații mobile, a înregistrat în trimestrul al patrulea din 2012 venituri totale de 233 mil. euro, în scădere cu 2,7% față de anul precedent, chiar dacă numărul de clienți a fost în creștere ușoară, potrivit datelor anunțate de companie și de acționarul majoritar, grupul France Telecom.

 

Compania a precizat că evoluția negativă a veniturilor a fost determinată în cea mai mare parte de reducerea cu aproape 40% a tarifelor de interconectare practicate de companie în 2012, în urma unei decizii luate de Autoritatea de Reglementare în Comunicații. Tarifele de interconectare au scăzut anul trecut în două etape: de la 5 la 4 eurocenți pe minut în martie, iar apoi, în septembrie, de la 4 la 3 eurocenți pe minut. După cea de-a doua scădere tarifele de interconectare practicate de operatorii mobili erau mai mici cu 39% față de anul precedent.

Citește și