Via Transilvanica va avea și propriile cazări. Asociația Tășuleasa, care a inițiat traseul, lansează un modul de găzduire pentru călători. În 2026, circa 15 cazări vor fi instalate pe traseu. „Fiecare modul pus într-o gospodărie înseamnă o șansă în plus
După inaugurarea traseului, Via Transilvanica trece într-o nouă etapă și va avea inclusiv cazări care vor fi amplasate pe traseu de către Asociația Tășuleasa, cea care a inițiat traseul de peste 1.500 de kilometri din țară. Via Transilvanica a lansa…
Cazările pot adăposti până la circa 6-8 persoane, iar intențiile Asociației Tășuleasa sunt de a fi amplasate circa 15 astfel de cazări în 2026, iar planurile sunt de a ajunge chiar la 100-200 de module în următorii 5-7 ani.
„Fiecare modul pus într-o gospodărie înseamnă o șansă în plus pentru comunitățile prin care trece traseul, aducând venituri și energie acolo unde infrastructura lipsea, iar Via Transilvanica devine un drum care regenerează, nu doar conectează”, a declarat Alin Uhlmann Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social.
Extinderea rețelei va depinde foarte mult și de oportunitățile de finanțare pe care le vor găsi pentru acest proiect. Recent, Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, a spus că negociază pentru ca Via Transilvanica să beneficieze de finanțarea prin granturile SEE și Norvegiene.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026