Victor Gânsac, CEO, SafeTech Innovations: Pe segmentul nostru de activitate nu am întâlnit o scădere profundă care să ne afecteze businessul, iar pentru 2023 suntem foarte optimiști. Până la final de an vom depune documentația pentru transferul pe piața p
Victor Gânsac, CEO al SafeTech Innovations, susține că piața produselor de securitate cibernetică este în continuă creștere și până acum, de la începutul războiului, nu a existat o scădere profundă care să afecteze businessul. Până la finalul anului, anunță el,…
Victor Gânsac, CEO al SafeTech Innovations, susține că piața produselor de securitate cibernetică este în continuă creștere și până acum, de la începutul războiului, nu a existat o scădere profundă care să afecteze businessul.
Până la finalul anului, anunță el, compania va depune documentația pentru transferul de pe piața AeRo pe piața principală, iar pentru 2023 există optimism în continuare.
„Imediat după declanșarea războiului, am simțit, timp de două luni, o apatie, parcă lumea s-a oprit în loc. Am resimțit atunci și că potențialii clienți sunt mai reticenți în a investi, mai ales în zona de soluții care sunt mai scumpe. Din punctul nostru de vedere, acum piața este în continuă creștere și suntem într-o efervescență pe final de an. Pe segmentul nostru de activitatea nu am întâlnit o scădere profundă sau lucruri grave care să ne afecteze businessul. Pentru 2023, suntem foarte optimiști. Decizia pentru transferul pe piața principală rămâne valabilă. Până la final de an vom depune documentația”, a spus Victor Gânsac, CEO, SafeTech Innovations, în cadrul conferinței ZF Piața de capital 2022.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026