VIDEO. Consiliul Concurenței avertizează că se va folosi de alt instrument pentru a sancționa cazurile în care „coloșii tratează prost firme mici locale”
"Deci pentru genul acesta de situații, dacă vedem că instanțele spun că legea 21 nu e un instrument potrivit, atunci vom încerca pe legea 11 în viitor"
Consiliul Concurenței se va folosi de acum înainte de un nou „instrument” în sancționarea companiilor foarte mari care „tratează prost” sau „discriminează” companiile mici locale, respectiv le va acuza de exploatarea poziției superioare de negociere prevăzută de legea concurenței neloiale, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
„Atunci când am o asimetrie foarte mare între forța de negociere în anumite situații statul intervine ca să-l protejeze pe ăla mai mic. Deci pentru genul acesta de situații vom încerca pe legea 11 în viitor. Și ne așteptăm ca în perioada următoare să deschidem cazuri pe genul ăsta de de situații să deschidem cazuri pe legea 11”, a spus Chirițoiu.
Schimbarea de strategie vine după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat anul trecut o amendă de 14 mil. euro aplicată Orange România, liderul pieței locale de telecom de Consiliul Concurenței pentru abuz de poziție dominantă. Subsidiara gigantului francez a fost acuzată că în perioada 2011-2015 a limitat accesul companiei Simplus Invest SRL la rețeaua sa de telefonie mobilă, blocându-i activitatea de transmitere a mesajelor comerciale către/de către clienții Orange.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026