VIDEO. Programul PNRR pentru dezvoltarea industriei de microelectronică din România s-a împotmolit în birocrația dintre ministere. În alte țări programul funcționează - în România Bosch, Continental și NXP așteaptă încă să semneze contractele
Unul dintre cele mai importante programe de cercetare din România, finanțat cu bani din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dedicat dezvoltării industriei de micro și nanoelectronică din România, în care sunt implicate alături de subsidiarele a trei mari companii și firme locale și toate universitățile tehnice, se află în întârziere față de celelalte țări europene, pentru că doc…
♦ Toate universitățile mari din România și mai multe companii vor fi implicate în proiecte de cercetare cu acești bani, dar nimic nu pornește până când nu sunt semnate contractele cu cele trei companii pentru fonduri de aproape 200 mil. euro ♦ Acuzații din mediul universitar spre mediul guvernamental: nu răspund la mesaje, nu ascultă nimic, unii nu știu care este importanța proiectului, sunt „morți“.
Unul dintre cele mai importante programe de cercetare din România, finanțat cu bani din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dedicat dezvoltării industriei de micro și nanoelectronică din România, în care sunt implicate alături de subsidiarele a trei mari companii și firme locale și toate universitățile tehnice, se află în întârziere față de celelalte țări europene, pentru că documentele se plimbă printre ministerele implicate, așteptând să colecteze toate semnăturile necesare. Cele trei companii care au reușit să treacă de etapele de selecție și ar urma să primească aproape 200 mil. euro sunt subsidiarele locale ale giganților Bosch, Continental și NXP.
„Selecția participanților direcți s-a finalizat, dar nu s-a finalizat contractarea. În zilele acestea, așteptăm să se finalizeze contractarea și apoi să înceapă procedurile pentru contractarea participanților indirecți“, a declarat Ionuț Muntean, reprezentant al Bosch, una dintre companiile care au reușit să câștige fonduri ca parte a acestui proiect derulat la nivelul UE și denumit Proiectul de Interes Comun European în Microelectronică și Tehnologia Comunicațiilor – prescurtat IPCEI. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui eveniment organizat recent de Academia Română.
-
Dezvoltatorul de parcuri de retail Cometex, parte din grupul Altex, deschide prima fază din București Sud Retail Park, în comuna Jilava, o investiție de 11 mil.euro. Noul parc va avea la final peste 45.000 mpZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Daniel Boangiu, CEO Smart ID: Anul 2026 a fost primul după mulți ani în care s-a simțit o presiune pe bugete. Este nevoie de decizii care să crească încrederea consumatorilorBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026
-
Prețurile la energie ucid economia: Inflația a crescut la 7% în octombrie și nu există o schemă de compensare a prețurilor la energie și pentru consumatorii industrialiEveniment · 13 noiembrie 2026