Violeta Neniță, Ikea: Avem în plan dezvoltarea de formate mai mici de magazine în România. Analizăm să mai deschidem cel puțin alte două puncte de colectare până în august 2022
Retailerul de mobilă Ikea, care are două magazine pe piața locală, ambele în București, ia în calcul să dezvolte și pe piața locală unități sub formate mai mici, așa cum există deja la nivel de grup, și are în vizor și noi puncte de colectare în țară.
♦ Pentru magazinul din Băneasa, bonul mediu este de 370 de lei, iar pentru cel din Pallady – 340 de lei, în timp ce magazinul online are o medie a coșului de cumpărături de 889 de lei ♦ Ikea Băneasa a avut aproape 2,8 milioane de vizitatori în ultimul an financiar, iar cel din Pallady – aproape 2,1 milioane de vizitatori ♦ Ikea lucrează în prezent la dezvoltarea unui nou magazin în România, la Timișoara, unde investiția este de 60 de milioane de euro.
Retailerul de mobilă Ikea, care are două magazine pe piața locală, ambele în București, ia în calcul să dezvolte și pe piața locală unități sub formate mai mici, așa cum există deja la nivel de grup, și are în vizor și noi puncte de colectare în țară.
„România este o piață foarte importantă pentru Ikea, așa că, alături de dezvoltarea comerțului electronic, avem în plan și dezvoltarea de alte formate, de dimensiuni mai mici. Testăm formate diferite și analizăm posibilitatea de a fi mai aproape de clienți“, spune Violeta Neniță, market manager la Ikea România.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026