Viorel Panaite, Managing Partner Human Invest & Ken Blanchard Romania: E nevoie de o intreaga societate pentru a transforma institutiile noastre publice
Felul in care functioneaza institutiile publice ale unei tari reflecta felul in care functioneaza societatea in ansamblul ei. Atentia pe care o arata eticii, calitatea colaborarii interne si a serviciului public, inventivitatea si disponibilitatea colectiva de a privi in viitor,…
Felul in care functioneaza institutiile publice ale unei tari reflecta felul in care functioneaza societatea in ansamblul ei. Atentia pe care o arata eticii, calitatea colaborarii interne si a serviciului public, inventivitatea si disponibilitatea colectiva de a privi in viitor, eficienta proceselor si a protocoalelor birocratice administrative, curajul de a actiona si capacitatea de efort voluntar fac dintr-o institutie publica fie o greutate inutil de carat in spate pentru societate, fie un sprijin real pentru o viata mai buna a cetatenilor ei.
De ani buni de zile multe din institutiile publice romanesti par a fi colonizate de forte intunecate. Ne intretin subtil mentalitatea si conversatiile de cautare a vinovatilor si ne tin constant intr-o pozitie de defensiva. Sunt aratate public frecvent doar ca exemplu pentru coruptie si sunt abuzate in interesul personal al celor cu pozitii privilegiate.
Institutiile publice anchilozate sunt ele insele dominate de frica. Propaga frica si intimidare la randul lor. Si exact asta li se intoarce ca un bumerang inapoi dinspre societate: atrag acuzatii si blamare. Excesele si abuzurile sunt stilul lor de viata. Se ingroapa singure in reguli peste reguli crezand ca astfel le va creste nivelul de integritate – lucru care duce insa la formarea unui exces de retele sociale subterane, paralele, care conduc de fapt institutia (un cerc vicios greu de spart, pentru ca mai multe reguli atrag si o nevoie mai mare de control). De prezenta in spatiul public profita abuziv doar cei cu pozitii ierarhice inalte. Rar aud de reusite ale unui functionar de rang inferior si nici nu-i cunoastem pe acestia decat atunci cand sunt acuzati, judecati sau gasiti vinovati cu ceva.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026