Volkswagen devine cel mai mare producător auto al lumii în pofida Dieselgate
Cel mai mare producător auto al Germaniei este acum și cel mai mare la nivel mondial, scrie Deutsche Welle. Volkswagen pare să fi detronat astfel Toyota, în pofida ultimelor evenimente din scandalul care i-au afectat puternic reputația.
Cel mai mare producător auto al Germaniei este acum și cel mai mare la nivel mondial, scrie Deutsche Welle. Volkswagen pare să fi detronat astfel Toyota, în pofida ultimelor evenimente din scandalul care i-au afectat puternic reputația. În 2016, VW a înregistrat vânzări totale la nivel mondial de peste 10,3 milioane de autovehicule, ușor peste nivelul estimat de Toyota pentru întregul an. Rezultatele VW au fost impulsionate de performanța solidă din decembrie, când livrările au urcat cu 11,8% până la 933.300 autovehicule. „Am realizat progrese mari în soluționarea și depășirea crizei“, a decl…
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026