Vremea caldă a adus un start mai bun placărilor cu polistiren
Piața de polistiren a început anul cu dreptul, în contextul în care cererea a fost mai ridicată datorită condițiilor meteo favorabile. Chiar dacă primul trimestru aduce doar 15% din vânzările anuale, fiind mai mult o perioadă de „antrenament“ pentru producători, creșterile din primele luni sunt așteptate să continue și în restul anului.
„Datorită condițiilor meteo foarte favorabile din primul trimestru, în special din luna martie, piața (de polistiren – n.red.) a înregistrat un trend pozitiv față de aceeași perioadă a anului trecut“, spune Marcel Bărbuț, omul de afaceri care controlează producătorul de materiale de construcții AdePlast.
Compania, care a inaugurat anul trecut două noi fabrici de polistiren, la Oradea și Roman, a reușit să-și majoreze vânzările de polistiren în primele trei luni ale anului cu circa 126% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
„Din informațiile pe care le deținem, piața de polistiren a avut o ușoară creștere (în primul trimestru – n.red.) comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut“, afirmă și Laurențiu Istrate, directorul general al Austrotherm România, parte a concernului austriac Schmid Industrie Holding.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026