Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Vremuri grele pentru afacerile mici. Răpuși de costuri, micii antreprenori ies din business: „Este o luptă nevăzută în spate, îi apreciem pe toți cei care reușesc. Continuați să cumpărați local!“

Asteroidul B612, Cajuki, Mamanoua, La Prăvălescu, Rue du Pain – sunt numai câteva dintre businessurile mici, create de antreprenori locali, care și-au anunțat în ultimele luni încetarea activității.

Vali Pencu · 29 noiembrie 2022 · 2 min de citit

♦ La Prăvălescu, băcănia cu produse alimentare tradiționale, amplasată în zona Pieței Romane, s-a închis după șase ani de activitate ♦ O altă închidere recentă este cea a brutăriei Rue du Pain din Floreasca, o afacere care a copt și a vândut ultimele pâini pe 8 iulie 2022, după 13 ani de la deschidere, potrivit unei postări de pe Facebook ♦ „Pa, librărie! Asteroidul rămâne, vânzarea de cărți nu.“ Acesta a fost mesajul care a anunțat închiderea librăriei Asteroidul B612 din Cotroceni ♦ Brandul de modă pentru copii Cajuki, cu activitate de distribuție a unor branduri premium de profil, este o dispariție în plus de pe scena micilor businessuri locale.

Asteroidul B612, Cajuki, Mamanoua, La Prăvălescu, Rue du Pain – sunt numai câteva dintre businessurile mici, create de antreprenori locali, care și-au anunțat în ultimele luni încetarea activității. După ce economia dusese apetitul antreprenorial pe noi culmi în anii 2018-2019, pandemia a venit să frâneze ușor acest entuziasm, pe care aveau să-l tempereze și mai mult începerea războiului din Ucraina, creșterile galopante ale prețurilor cu energia și, în cascadă, cu toate celelalte utilități și produse. Răpuși de toate aceste poveri, unii antreprenori au ajuns în punctul în care au ales să închidă tot ceea ce construiseră în ani de muncă.

„Businessul a fost în creștere constantă până la începutul anului 2022, dar din martie, imediat după ce a debutat războiul, a început să scadă abrupt. Pe la sfârșitul verii, după ce am făcut niște analize și am văzut că cifrele sunt tot în scădere, am ajuns la concluzia că trebuia să vindem și alte produse în afară de cărți, ceea ce eu nu mi-am dorit să fac. Au crescut toate prețurile – la energie, la hârtie, la transport, a fost un mix de factori care au dus la decizia de a închide librăria“, spune Ana Sipciu, fondatoarea librăriei pentru copii Asteroidul B612 din zona Cotroceni din București.

Citește și