Vulturii financiari fac front comun pentru a-și recupera banii de la Ucraina
Fondul american de investiții Franklin Templeton, cel mai mare creditor al Ucrainei, s-a pregătit aliniindu-se cu alți creditori și angajând consilieri pentru negocieri dure cu Kievul, care a prezentat planuri pentru o restructurare drastică a datoriei internaționale de 17 miliarde de dolari a țării, potrivit Financial Times.
Templeton, care în România este administratorul Fondului Proprietatea, deține 25-30% din datoria suverană a Ucrainei la valoare nominală, conform datelor Thomson Reuters. O parte semnificativă din datoria ucraineană este în portofoliile unor investitori interni (30%) și instituții internaționale (10%).
Rusia deține mai puțin de 20% din datoria internațională de 17 miliarde de dolari, astfel că nu are drept de veto în nicio înțelegere care necesită o majoritate de două treimi, potrivit CNBC.
Grupul format de Franklin Templeton controlează 50% din bondurile internaționale ucrainene și a angajat divizia de consultanță a Blackstone din SUA, cea mai mare firmă de investiții financiare alternative la nivel mondial, pentru a-i reprezenta în negocierile cu Kievul. Blackstone a fost reprezentantul creditorilor Greciei în 2012, când Atena a lansat cea mai mare operațiune de restructurare a datoriilor suverane din istorie. La fel ca atunci, Blackstone va înfrunta compania Lazard, care acum acționează ca reprezentant al guvernului ucrainean.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026