Versiunea completă
Turism & Hoteluri

Weekend-ul de 1 Mai, primul care a adus bani serioși în conturile operatorilor de pe litoral

Ciprian Constantinescu, președintele asociației hotelierilor din sudul litoralului, susține că sezonul estival a început cu dreptul, dat fiind vremea frumoasă care a atras foarte mulți turiști.

Alexandru Matei · 1 mai 2012 · 1 min de citit

Ciprian Constantinescu, președintele asociației hotelierilor din sudul litoralului, susține că sezonul estival a început cu dreptul, dat fiind vremea frumoasă care a atras foarte mulți turiști.

“Pot spune că acesta este primul weekend pe anul acesta în care încasările hotelierilor au fost semnificative”, a declarat el. Aproape 30.000 de români au ales să petreacă mini-vacanța de 1 mai pe litoralul românesc, în special în stațiunile Mamaia și Vama Veche. În stațiunile de pe litoral s-au lăsat cel puțin 3 miloane de euro, dacă se ia în calcul o sumă medie de 100 de euro de persoană.

În total, circa 80.000 de români au ales să-și petreacă minivacanța de 1 mai în hotelurile și pensiunile din țară, în condițiile în care meteorologii au anunțat vreme bună în această perioadă, potrivit datelor de la Federația Patronatelor din Turismul Românesc.

Citește și