Versiunea completă
Tranzacții

Wienerberger - Brikston Iași

Producătorul de cărămizi Wienerberger, parte a grupului austriac cu același nume, a achiziționat în octombrie 2017 concurentul Brikston (fosta Ceramica Iași), de la fondul de investiții ADM Capital care avea 98% din acțiuni.

Mirela Turlan · 23 iulie 2018 · 1 min de citit

Producătorul de cărămizi Wienerberger, parte a grupului austriac cu același nume, a achiziționat în octombrie 2017 concurentul Brikston (fosta Ceramica Iași), de la fondul de investiții ADM Capital care avea 98% din acțiuni. Prin această achiziție, Wienerberger a câștigat cota de piață de 11% a Brikston, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Registrul Comerțului.

Pe piața locală, Wienerberger a intrat în 1998, iar în 2003 a achiziționat de la producătorul de materiale de construcții CEMA Sibiu o fabrică de cărămizi în cadrul unei tranzacții cu o valoare totală de nouă milioane de euro.

Pe lângă Brikston, Wienerberger a cumpărat în 2016 fabrica de cărămizi a omului de afaceri turc Omer Susli, din Buzău. Wienerberger mai deține, de asemenea, trei unități de producție la nivel local, în Dâmbovița, Sibiu și Cluj.

Citește și