X-MAS Gifts. Pentru cei mari
A trecut 2020, cu bune și cu rele. Sau aproape a trecut.
A trecut 2020, cu bune și cu rele. Sau aproape a trecut. A fost un an mai lung decât veacul pentru cei mai mulți dintre noi și abia așteptăm să vedem cum se va schimba zero în unu atunci când orologiul va „cânta“ miezul nopții. Dar e păcat să rămânem doar cu amintirea unui an greu, marcat de pandemie, de lipsa întâlnirilor cu oamenii dragi, de munca de acasă și altele. Sărbătorile de iarnă sunt astfel un motiv în plus de celebrare. Chiar dacă cel mai probabil vor fi diferite de cele din alți ani, aceste zile pot „salva“ ceva din imaginea deja pătată a lui 2020. Nu de alta, dar nu putem să ștergem cu buretele acest an sau măcar să-l tăiem din calendar.
Dat fiind că regulile de distanțare se aplică încă, la fel și multe alte restricții, forma cea mai la îndemână pentru a le arăta celor dragi că suntem acolo – deși poate nu fizic – e să le oferim un dar, ceva care să le amintească de faptul că se întâmplă în continuare și lucruri bune. Iar dacă avem norocul ca de Crăciun să fim în același spațiu cu oamenii apropiați, atunci o masă îmbelșugată, stropită cu ceva licori fine, poate fi un cadou la fel de bun. Dacă totuși nu se întâmplă asta, darurile materiale, chiar și pentru cei care au deja totul, vor avea o simbolistică diferită în 2020.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Fermierii din est spun că sunt deficitari la capitolul cooperative. Matei Titianu, Agrorusava: „Dacă nu se implică în mediul asociativ, fermierul nu o să fie la masă, o să fie în meniu“Retail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026