„Zăpada artificială“ scârțâie sub blocajul reabilitărilor termice
Piața locală de polistiren a rămas și anul trecut dependentă de programul de reabilitare termică, care însă a dezamăgit, în contextul în care alocările bugetare au fost destul de mici. Pentru 2014, producătorii de profil se feresc să avanseze cifre privind evoluția sectorului.
Piața locală de polistiren expandat a scăzut cu circa 15% anul trecut, în timp ce piața de polistiren extrudat a înregistrat un declin de 10%, potrivit estimărilor Austrotherm, parte a concernului austriac Schmid Industrie Holding.
„Sectorul care a dezamăgit (în 2013 – n.red.) este reprezentat de reabilitările de locuințe, reabilitări realizate din bani publici. În 2013 aceste fonduri au fost deblocate în a doua jumătate a anului, lucrările de reabilitare fiind efectuate în septembrie, octombrie și noiembrie“, spune Laurențiu Istrate, directorul general al Austrotherm România.
Piața de polistiren s-a ridicat anul trecut în volum la 2,6 milioane de metri cubi, în timp ce polistirenul extrudat a ajuns la vânzări de 290.000 de metri cubi, potrivit estimărilor anterioare ale Austrotherm. Polistirenul se împarte în două tipuri: cel expandat, care se folosește în general pentru izolarea termică a pereților, și cel extrudat, care este utilizat în cazul teraselor sau pardoselilor pentru că este mai rezistent la umiditate și compresiune.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026