Zece idei despre schimburile comerciale România – Mercosur: ce importăm și la ce categorii am mai putea câștiga odată cu eliminarea unor taxe
Acordul Uniunii Europene cu zona Mercosur, care creează cea mai mare piață de liber schimb din lume, cu peste 700 de milioane de oameni, și care presupune inclusiv eliminarea treptată a 90% din taxele vamale dintre cele două blocuri economice, a împărțit până acum lumea în două - contestatari și susținători, iar în acest context ZF a vrut să vadă care este poziția României din punctul de vedere a…
Acordul Uniunii Europene cu zona Mercosur, care creează cea mai mare piață de liber schimb din lume, cu peste 700 de milioane de oameni, și care presupune inclusiv eliminarea treptată a 90% din taxele vamale dintre cele două blocuri economice, a împărțit până acum lumea în două – contestatari și susținători, iar în acest context ZF a vrut să vadă care este poziția României din punctul de vedere al schimburilor comerciale cu cele patru țări din America de Sud.
Per total, avem deficit față de Mercosur de circa 130 mil. euro în primele zece luni din 2025, însă având în vedere produsele cu valoare adăugată mai mare pe care le exportăm în țările din America de Sud, România ar putea avea o șansă odată cu eliminarea taxelor.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026