ZF 21 de ani. Când pasiunea se transformă în business
Licoarea lui Bacchus nu doar a cucerit de-a lungul anilor papilele gustative ale unora dintre cei mai critici conaisseuri, dar și-a câștigat un loc de cinste și în portofoliile unora dintre cei mai importanți oameni de afaceri din lume.
În ultimii ani, tot mai mulți antreprenorii români s-au lăsat și ei cuceriți de dealurile domoale din zona Dealu Mare și Drăgășani și readuc în prim-plan povestea uitată a vinurilor românești de cinste. Cum? De regulă, cu banii realizați în alte businessuri, fie ele în energie, finanțe, producție sau auto.
„Este un business în care am investit din pasiune, alături de un prieten cu care sunt partener în mai multe afaceri. Totul a început după o discuție la un pahar de vin”, povestea anterior antreprenorul Simion Mureșan. Numele lui este cel mai des asociat cu businessul Electrogrup din domeniul energiei sau cu cel din IT Direct One, ambele afaceri de zeci de milioane de euro dezvoltate alături de fratele său Teofil Mureșan. Puțini sunt cei care știu că antreprenorul este pasionat de vin sau de echitație și că și-a transformat și pasiunile în businessuri.
Radu Timiș, proprietarul Cris-Tim, Valer Blidar de la Astra Vagoane Călători și Raul Ciurtin, fondatorul Albalact (vândut între timp) sunt alți câțiva dintre antreprenorii care au decis să își orienteze o parte din câștigurile din alte domenii către sectorul vinului, sector care a atras la nivel internațional unii din marii bancheri și oameni de afaceri ai lumii.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026