ZF 21 de ani. Creatorii de branduri în construcții
Sunt unele companii din domeniul construcțiilor care au reușit să-și ducă businessurile la un asemenea nivel încât brandul aproape că a ajuns să se confunde cu produsul.
„Nu contează de câte ori cazi, ci de câte ori te ridici. Fiecare eșec, fiecare greșeală este o oportunitate de creștere și îmbunătățire”, spune astăzi Adrian Gârmacea, omul de afaceri din Bacău care în urmă cu aproape 25 de ani a pus pe picioare brandul de tâmplărie PVC Barrier, prin compania Electric Plus.
Absolvent al Facultății de automatică și calculatoare, el a fondat Electric Plus în 1995, brandul Barrier apărând abia în 2011. Numele a fost ales pentru a avea rezonanță internațională, astfel încât să faciliteze internaționalizarea businessului, dar și pentru că, spune fondatorul, oamenii, când își pun o fereastră, se gândesc la protecție, o barieră în calea pericolelor, iar în acest sens termenul în limba engleză este „barrier”.
În același sector, un alt brand puternic este QFort, o marcă a companiei Casa Noastră din Craiova, deținută de omul de afaceri Ștefan Cherciu. Fondată tot în 1995, compania craioveană lucrează cu o fabrică de ferestre în localitatea Pielești, unitate care a atras investiții de peste 20 de milioane de euro. Brandul QFort, cunoscut din reclame că „rezistă, rezistă, rezistă”, a apărut în 2007 și a dus compania lui Ștefan Cherciu în top zece cei mai mari exportatori cu capital privat românesc.
-
Biletele STB s-ar putea scumpi de la 3 la 5 lei. Remus Borza, administratorul judiciar STB: Unii pot băga mâna în buzunar să scoată 3-5 lei. La Cluj, 7 lei biletul de călătorie valabil 60 de minuteEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Cum arată situația de la STB: Jumătate dintre cei 10.000 de angajați au legături de rudenie. O familie are 20 de membri în companie, iar unii șoferi au câștigat 18.000 de lei net pe lunăEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după creșterea economică din T3: Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economieiBănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026