ZF 23 de ani. Ambiții de extindere. Lecții de peste hotare: cum au reușit businessurile antreprenoriale din țări europene să se dezvolte internațional?
Să-ți întinzi aripile pentru a te extinde mai departe de propria țară este o strategie la care multe companii aspiră, dar pe care nu la fel de multe reușesc s-o pună în practică
Să-ți întinzi aripile pentru a te extinde mai departe de propria țară este o strategie la care multe companii aspiră, dar pe care nu la fel de multe reușesc s-o pună în practică. Piața locală a dat totuși câteva exemple de succes în această privință, însă cum se întâmplă în alte economii? Cum au reușit să crească businessuri antreprenoriale din țări precum Cehia, Polonia, Ungaria, Croația sau Bulgaria? Cine le-a susținut și ce metode au ales – achizițiile sau investițiile de la zero? În final, care este rețeta unui business care crește în afara pieței de origine?
În 2014, am fost într-o excursie în nordul Europei și am mers într-un supermarket din Stockholm. Aveau produse din toată Europa, mai puțin din România. M-a stresat un pic faptul că aveau o grămadă de produse bulgărești și niciunul românesc. Bulgarii sunt maeștri ai murăturilor de exemplu, iar acolo, la Stockholm, aveau murăturile lor. Mi-am dat seama că este o oportunitate să arătăm Europei că putem produce alimente de înaltă calitate, avem o agricultură puternică”, spunea recent Adrian Cocan, proprietarului brandului Lăptăria cu caimac, la emisiunea ZF Lecții de business.
Bulgaria este doar una dintre țările vecine României care au mizat pe dezvoltarea peste granițe. Extinderea în afara țării este un trend pe care tot mai multe companii antreprenoriale îl iau în serios. Modelele de expansiune variază. De pildă, potrivit datelor Deloitte din 2018, în Ungaria și Cehia una din cinci tranzacții sunt achiziții în afara granițelor, iar în țări ca Olanda, Germania, Franța și Marea Britanie o treime din tranzacții sunt achiziții în afara țării. Austria deținea, la acel moment, recordul în Europa, din cinci tranzacții două fiind achiziții în afara țării, majoritatea în Europa Centrală. România continuă să prezinte interes pentru marii investitori internaționali.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026