ZF Agribusiness 2021. Anul producțiilor istorice. Gabriel Pralea, Director Rețea, CEC Bank: Deși avem o productivitate mult sub media europeană, avem, în același timp, una dintre cele mai bune dinamici din punct de vedere al productivității
România are, într-adevăr, o productivitate care se situează mult sub media europeană, însă, consideră Gabriel Pralea, Director Rețea al CEC Bank, este una dintre țările cu cea mai bună dinamică din punct de vedere al productivității. De-a lungul timpului, fermierul…
România are, într-adevăr, o productivitate care se situează mult sub media europeană, însă, consideră Gabriel Pralea, Director Rețea al CEC Bank, este una dintre țările cu cea mai bună dinamică din punct de vedere al productivității.
De-a lungul timpului, fermierul român s-a schimbat, exploatările agricole au crescut, iar această dinamică bună a productivității pe care România o are a fost susținută de accesul mult mai facil la finanțare și de faptul că cele mai multe dintre investiții au fost gândite cu acest scop.
„Acum 10 ani, mare parte din exploatările agricole erau din categoria celor de subzistență. Peste 80% dintre cei din domeniu erau fermieri care își lucrau grădina din jurul casei sau alte terenuri foarte mici, iar aproximativ 30% din populația ocupată a României era în sectorul agricol. Lucrurile s-au schimbat substanțial. Deși avem o productivitate mult sub media europeană, avem, în același timp, una dintre cele mai bune dinamici din punct de vedere al productivității. Aceasta cred că a fost susținută de două lucruri. Unul este accesul mai ușor la finanțarea de orice fel și al doilea este faptul că aceasta s-a dus în investiții care au susținut creșterea productivității, cum ar fi mașini, echipamente, tehnologie și, în ultima vreme, digitalizarea businessurilor agricole”, a declarat acesta, în cadrul conferinței ZF Agribusiness 2021. Anul producțiilor istorice.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți luni, 16 noiembrie 2026, ora 09.30 o discuție cu Alexandru Dobre, Deputy CEO, TradevilleBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026