Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

ZF Agropower. Anul agricol 2023 aduce producții de excepție, dar se văd prețuri mici la orizont

În câteva zile începe recoltarea culturilor de toamnă, producția de grâu este estimată la 10,5 milioane de tone, cea de rapiță va depăși 2 mili­oane de tone, nivel record pentru România, iar cea de orz va fi tot în jurul valorii de 2 milioane de tone, anul agricol semănând cu 2021, cel mai bun din istoria țării, potrivit lui Cezar Gheorghe, analist expert și consultant pentru comerțul cu cereale,…

Mirela Turlan · 5 iunie 2023 · 2 min de citit

În câteva zile începe recoltarea culturilor de toamnă, producția de grâu este estimată la 10,5 milioane de tone, cea de rapiță va depăși 2 mili­oane de tone, nivel record pentru România, iar cea de orz va fi tot în jurul valorii de 2 milioane de tone, anul agricol semănând cu 2021, cel mai bun din istoria țării, potrivit lui Cezar Gheorghe, analist expert și consultant pentru comerțul cu cereale, AGRIColumn.

Suprafața totală însămânțată în toam­na anului 2022 cu cereale și olea­ginoase a fost de 3,32 milioane de hec­tare, din care grâul a ocupat 2,15 mili­oane de hectare, rapița – 588.000 de hectare și orzul 349.000 de hectare, con­form datelor oferite anterior de Minis­terul Agriculturii la solicitarea ZF. Pe lângă culturile de toamnă, care vor aduce producții bune, Cezar Gheorghe a afirmat că și culturile de primăvară, de porumb și floarea-soarelui sunt promițătoare.

„Vedem o recoltă foarte frumoasă pentru semințele de floarea-soarelui, undeva între 2,8 și 3,1 milioane de tone, după ce suprafața cultivată s-a mărit în dauna porumbului cu circa 100.000 de hectare. (…) La porumb, prognoza indică o valoare de 13-14 milioane de tone și toate speranțele sunt puse într-o lună iunie mai răcoroasă, normală”, a precizat analistul.

Citește și