Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

ZF Agropower. Ce planuri are producătorul de alimente vegane Aivia pe o piață tot mai atractivă: Vrem să ne consolidăm poziția în România și să ne dezvoltăm la export

Rareș Ciobanu, managing partener în cadrul Aivia, producător de alimente plant-based care a luat naștere în 2012, spune că producătorul este prezent pe trei canale de distribuție, inclusiv în zona online, și vrea să își consolideze prezența pe plan local, dar și să se extindă la export.

Vali Pencu · 23 noiembrie 2022 · 2 min de citit

Rareș Ciobanu, managing partener în cadrul Aivia, producător de alimente plant-based care a luat naștere în 2012, spune că producătorul este prezent pe trei canale de distribuție, inclusiv în zona online, și vrea să își consolideze prezența pe plan local, dar și să se extindă la export.

„Avem trei canale de distribuție, avem propriul magazin online dar suntem prezenți și pe alte astfel de platforme. De asemenea, în magazine specializate, băcănii, unde suntem prezenți încă de la începuturile companiei. În plus, produsele sunt listate în hipermarketuri. Această ultimă categorie generează și cele mai mari volume. Vrem să creștem pe toate aceste canale pentru că are fiecare specificul și avantajele generate de modul de distribuție“, a spus managerul în cadrul emisiunii ZF AGROPOWER, un proiect susținut de Banca Transilvania și Penny.

Aivia este un brand care a luat naștere în urmă cu zece ani, la Cluj, compania fiind înființată de familia Șinca. În 2017, familia Șinca a făcut o altă fabrică la Arad și au atras în acționariat și alți antreprenori. Conform confidas.ro, Centrul de Cercetare al Alimentelor Funționale Aivia Srl are ca asociați pe Diana Șinca (35% din părțile sociale), Daniela Ciobanu (22,5%), Radu Dronca (22,5%) și Adrian Șinca (20%). Compania a avut în 2021 o cifră de afaceri de peste 400.000 de euro.

Citește și