ZF Agropower. Daniel Ciuhureanu, Brateșleg Grup: Vindem legume prin intermediul rețelelor Kaufland și Metro în Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria și Polonia
Brateșleg Grup, format din șase companii producătoare de legume din județul Galați, ce fac aproximativ 10.000 de tone într-un an, vând marfa atât în România, cât și în Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria și Polonia, prin intermediul marilor rețele de comerț modern, dar și în Ucraina, din acest an, prin intermediari.

„În sezonul estival se simte un consum mai mic de legume în România, pentru că pleacă lumea în concedii și, pe de altă parte este un exces de producție. Noi, vindem legume prin intermediul rețelelor Kaufland și Metro în Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria și Polonia“, a spus Daniel Ciuhureanu, membru al Brateșleg Grup.
El consideră că asocierea este soluția ideală pentru a găsi piață de desfacere și pentru calibra producția în funcție de vânzări. Brateșleg Grup este format producători de rădăcinoase și bulboase – ceapă, morcovi, țelină, sfeclă, păstârnac – și Ciuhureanu afirmă că funcționează bine asocierea, iar pentru desfacerea producției lucrează cu majoritatea rețelelor de supermarketuri, direct sau prin intermediari.
-
Temperaturile au scăzut drastic în toată țara. ANM anunță vânt puternic, ploi și ninsoriEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Test auto ZF Tesla Model Y AWD Premium Dual Motor. Partea întâi: testul clasic – cum se conduceAuto · 14 noiembrie 2026
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026