ZF Agropower. George Cățean vrea să ducă conceptul de piețe volante „România cu bun gust“ în alte șase județe. „Încercăm să să multiplicăm acest model în cât mai multe zone“
George Cățean, acționar al Fermei Cățean și inițiator al proiectului de piețe volante „România cu bun gust“, vrea să ducă conceptul în alte șase județe, după ce la nivelul județului Brașov acesta a ajuns să fie organizat în 14 locații.
George Cățean, acționar al Fermei Cățean și inițiator al proiectului de piețe volante „România cu bun gust“, vrea să ducă conceptul în alte șase județe, după ce la nivelul județului Brașov acesta a ajuns să fie organizat în 14 locații.
„Vrem să extindem până la sfârșitul anului conceptul de piețe volante pe care noi le organizăm în încă șase județe și anume Sibiu, Timișoara, Iași, Vâlcea, Dolj și probabil Argeș, după care în următorul an încercăm să multiplicăm acest model în cât mai multe zone. Însă, în primul rând trebuie să identificăm producător, în al doilea rând să identificăm un manager care poate să-și asume nu doar organizarea, ci și partea de comunicare cu instituțiile abilitate“, a spus George Cățean în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susținut de Banca Trasilvania. Mișcarea „România cu bun gust“ face parte din World Farmers Market Coalition, rețea globală care reunește asociații, fermieri și piețe volante din întreaga lume, care este prezentă în 80 de țări.
George Cățean spune că în orașe mari precum Brașov, Sibiu, Timișoara se organizează piețe volante, dar de exemplu la Iași nu mai există piețe volante de cartier ca înainte de pandemie.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026