Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

ZF Agropower. IRUM, producătorul de tractoare din județul Mureș, cu 500 de angajați: Am făcut un ecosistem atractiv pentru tinerii ingineri români la Reghin și reușim să repatriem și să relocăm specialiști. Șeful centrului nostru de cercetare-dezvoltare e

Găsirea și păstrarea resurse­lor umane calificate a deve­nit una dintre cele mai mari provocări ale companiilor românești, mai ales în do­me­niile tehnice, unde tot mai mulți tineri, în special ingineri, aleg să își construiască o carieră în străinătate, atrași de salarii mai mari și de perspective mai clare de dezvol­tare.

Mirela Turlan · 2 iunie 2025 · 2 min de citit

Găsirea și păstrarea resurse­lor umane calificate a deve­nit una dintre cele mai mari provocări ale companiilor românești, mai ales în do­me­niile tehnice, unde tot mai mulți tineri, în special ingineri, aleg să își construiască o carieră în străinătate, atrași de salarii mai mari și de perspective mai clare de dezvol­tare. Cu toate acestea, producătorul de trac­toare IRUM din Reghin, județul Mureș, companie cu capital românesc, de­ținută de familia Oltean și cu aproximativ 500 de angajați, încearcă să inverseze acest trend. Prin investiții susținute în cercetare-dezvoltare, crearea unui ecosistem indus­trial stabil și oferirea unor condiții de lucru atractive, IRUM a reușit să atragă ti­neri ingineri din orașe mari din Ro­mânia la Reghin, dar a și repatriat specialiști români care au lucrat ani la rând în companii internaționale de top din domeniul utilajelor.

„Partea de resurse umane este o situ­ație des­tul de dificil de gestionat, însă dacă îți do­rești cu ade­vărat să găsești oameni, se poate. Noi am încercat să construim la Reghin un ecosistem atractiv pentru tinerii ingineri ro­mâni și, de ce nu, chiar să reușim să repatri­em specialiști care lucrează în străinătate. Din această perspectivă, am avut succes. De exemplu, șeful centrului nos­­tru de cercetare-dezvoltare este un ingi­ner român care a pro­fesat mulți ani în afară, inclusiv la companii concurente de-ale noastre. Am reușit să-l atragem înapoi în țară, motivat de dorința de a construi un produs românesc“, a spus Andrei Oltean, director de dezvoltare în cadrul IRUM Reghin, companie deținută de părinții săi, Mircea și Violeta Oltean.

IRUM produce în fabrica din Reghin tractoare și utilaje TAF (tractoare articu­late forestiere), utilaje agricole, încărcătoa­re, transportoare, echipamente pen­tru între­ținerea drumu­rilor forestiere, însă fa­brică și piesele aferente acestora. În medie, într-un an, are capacitatea să facă 2.000-3.000 de tractoare cu cei peste 500 de angajați.

Citește și