ZF Agropower. Ograda Verde, care crește păsări în sistem free-range, a cumpărat un teren pentru extinderea fermei din Breaza. „În luna martie vom demara construcția de noi adăposturi.“
Ograda Verde, o fermă care crește păsări în sistem free-range în Breaza (jud. Prahova), vrea să extindă capacitatea de creștere a păsărilor și va demara construcția unor noi hale.
Ograda Verde, o fermă care crește păsări în sistem free-range în Breaza (jud. Prahova), vrea să extindă capacitatea de creștere a păsărilor și va demara construcția unor noi hale.
„În 2020, am reușit să cumpărăm o suprafață de teren adiacentă fermei actuale care ne va permite extinderea adăposturilor și implicit ne va permite creșterea producției. Sunt convins de faptul că românii sunt din ce în ce mai interesați de alimentație sănătoasă și odată cu creșterea puterii de cumpărare și cererea pentru produsele noastre se va mări“, a spus Victor Cămărășoiu, fondator al Ograda Verde, în cadrul ZF Agropower. Ograda Verde livrează în București, Ploiești, Brașov și în localitățile limitrofe, iar antreprenorul spune că își dorește să crească ponderea din afara Bucureștiului la 20-25% față de 15% în prezent.
„Vrem să facem asta prin direcționarea unor sume suplimentare din bugetul de marketing către zone de interes care înseamnă în principiu top zece orașe ca mărime din țară“. Investiția într-o hală de 100-150 de metri pătrați total utilată ajunge la circa 30.000 de euro, conform antreprenorului. În prezent, Ograda Verde are opt adăposturi în care crește păsări pe diferite categorii de vârstă astfel că poate livra carne proaspătă pe tot parcursul anului.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026