ZF Agropower. Producătorul de prăjituri Natural din Olt exportă în peste 30 de țări
Compania Natural din Slatina (județul Olt), controlată de antreprenori locali, exportă în mai bine de 30 de țări de pe cinci continente, la 13 ani după ce a început livrările pe piețele externe.
„În unele țări am intrat în cinci luni, iar în altele în patru ani. Important e să ajungi în piață“.
Compania Natural din Slatina (județul Olt), controlată de antreprenori locali, exportă în mai bine de 30 de țări de pe cinci continente, la 13 ani după ce a început livrările pe piețele externe.
„Avem în acest moment peste 120 de sortimente, prezente în patru game de produse. Peste 95% dintre ele sunt prezente în export. Avem și câteva sortimente dedicate unor piețe sau produse cu rețete speciale, dar 90% din ceea ce producem este pentru export“, a spus Elena Zoica, director comercial în cadrul companiei Natural, care are în portofoliu branduri precum Natural, Accasă și Irina sub care produce prăjituri, fursecuri și gustări.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026