ZF Agropower. Producătorul de lactate De Colțești: Anul acesta vom termina investiția într-un nou depozit care ne va permite extinderea națională, dar și la export. Vrem să ajungem la 20% export din cifra de afaceri
Marius Chiorean, director general al De Colțești, producător de lactate din județul Alba, spune că anul trecut compania a demarat o investiție într-un depozit de maturare cu o capacitate de 300 de tone, o investiție necesară în contextul în care afacerea de familie vrea să crească pe o piață a brânzeturilor maturate într-o continuă dezvoltare.
Marius Chiorean, director general al De Colțești, producător de lactate din județul Alba, spune că anul trecut compania a demarat o investiție într-un depozit de maturare cu o capacitate de 300 de tone, o investiție necesară în contextul în care afacerea de familie vrea să crească pe o piață a brânzeturilor maturate într-o continuă dezvoltare.
„Odată cu finalizarea depozitului vom fructifica și mai mult canalele de vânzare existente, nu vrem să schimbăm ceva ce merge bine. De asemenea, având finalizată această investiție ne vom canaliza energia și pe partea de export și vom încerca să avem o acoperire cât mai bună națională, momentan noi având expunere bună regional’, a afirmat Marius Chiorean în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susținut de Banca Transilvania. Planul companiei este să aibă un brand poziționat bine pe piață, iar apoi produse care să susțină povestea din spatele brandului și mai departe creșterea vânzărilor.
Compania, care a avut în 2025 o cifră de afaceri de peste 30 mil. lei, a fost fondată în 1994, având fabrica în satul Colțești (comuna Rimetea), județul Alba. Afacerea este astăzi la a doua generație și a evoluat de la o mică afacere de familie la un brand important în segmentul de brânzeturi maturate.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026