ZF Cei mai mari jucători din economie. Andrei Jerca, managing director la Element Industrial: Ne propunem ca până la final de 2023 să avem circa 200.000 de metri pătrați livrați în toată țara. Ne uităm cu interes la București, Ploiești, Bacău, Brăila și I
Dezvoltatorul imobiliar Element Industrial, care are în portofoliu o serie de parcuri logistice în Capitală și în orașe secundare și terțiare din țară, își propune ca până la finalul anului următor să livreze aproximativ 200.000 de metri pătrați la nivel național, susține Andrei Jerca, managing director al acestuia.
♦ Anul acesta au fost deja livrați 50.000 de metri pătrați, iar spre finalul anului se va demara un nou proiect care va cuprinde încă 50.000 de metri pătrați.
Dezvoltatorul imobiliar Element Industrial, care are în portofoliu o serie de parcuri logistice în Capitală și în orașe secundare și terțiare din țară, își propune ca până la finalul anului următor să livreze aproximativ 200.000 de metri pătrați la nivel național, susține Andrei Jerca, managing director al acestuia. Anul acesta, precizează el, au fost deja livrați 50.000 de metri pătrați, iar spre finalul anului se va demara un nou proiect care va cuprinde încă 50.000 de metri pătrați. Orașele care prezintă interes pentru Element Industrial sunt București, Ploiești, Bacău, Brăila și Iași.
„Equity-ul nostru este local. Noi ne păstrăm ritmul de dezvoltare și targetul nostru pe următorii cinci ani. Nu e un context ușor, dar cuvântul de ordine, pe lângă încredere, este reziliența. Vor veni și momente mai bune, iar în perioada asta trebuie să fim prezenți, să rezistăm, să creștem. Avem deja 50.000 mp livrați anul acesta și încă 50.000 mp pe care îi începem spre finalul anului. Targetul până la final de 2023 este să avem 200.000 mp livrați în București, Ploiești, Bacău, Brăila și ne uităm cu interes la Iași“, a declarat Andrei Jerca, managing director al Element Indstrial, în cadrul conferinței ZF Cei mai mari jucători din economie.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026