ZF Corporate. Analiștii BRK văd acțiunile BVB la 39,9 lei în următorul an, în scădere față de prețul la care se tranzacționează
BRK Financial Group (simbol bursier BRK), singurul broker de acțiuni listat la Bursa de Valori București, a oferit un preț țintă de 39,9 lei în următoarele 12 luni pentru acțiunile Bursei de Valori București (simbol bursier BVB), operator listat pe…
BRK Financial Group (simbol bursier BRK), singurul broker de acțiuni listat la Bursa de Valori București, a oferit un preț țintă de 39,9 lei în următoarele 12 luni pentru acțiunile Bursei de Valori București (simbol bursier BVB), operator listat pe propria piață. Analiștii au emis o recomandare de menținere a investiției, în contextul în care acțiunile BVB se tranzacționează în prezent la 43,8 lei pe unitate, peste prețul țintă din evaluarea BRK.
„Printre cele mai importante riscuri la care este expusă compania se numără: întârzierea mult peste așteptări a proiectului CCP, amânarea proiectelor de listări noi la bursă, o încetinire economică ce ar determina investitorii să adopte o poziție defensivă o scădere majoră pe bursele internaționale declanșată de o revenire a inflației și de o poziție mai restrictivă a băncilor centrale”, notează brokerul.
Evoluția prețului acțiunii BVB a fost marcată de o volatilitate ridicată în ultimul an, compania înregistrând un randament negativ de -28,7% (cu dividende), pe fondul veniturilor în scădere, dar și al întârzierii autorizării CCP. Capitalizarea bursieră a companiilor listate a ajuns la un maxim istoric, însă, la aproape 73 mld. euro, cu un număr de 86 de companii listate și în jur de 1,88 de milioane de tranzacții pe an.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți luni, 16 noiembrie 2026, ora 09.30 o discuție cu Alexandru Dobre, Deputy CEO, TradevilleBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026