ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Alexandru Angelo, investitor la BVB: Participanții bursieri au înțeles că există în continuare presiuni inflaționiste și au căutat refugiu în companiile locale producătoare de energie
Pe fondul creșterilor înregistrate în ultima perioadă de Bursa de Valori București, cât și al inflației la nivel european, trasă din nou în sus de prețurile la energie, investitorii prezenți pe piața locală de capital s-au orientat către principalele companii listate din domeniul energetic, precum Romgaz (SNG), OMV Petrom(SNP) și Hidroelectrica (H2O), ultimii doi emitenți ajungând recent la noi m…
♦ Pe radarul investitorilor sunt dividendele viitoare ale Băncii Transilvania, OMV Petrom și Fondului Proprietatea.
Pe fondul creșterilor înregistrate în ultima perioadă de Bursa de Valori București, cât și al inflației la nivel european, trasă din nou în sus de prețurile la energie, investitorii prezenți pe piața locală de capital s-au orientat către principalele companii listate din domeniul energetic, precum Romgaz (SNG), OMV Petrom(SNP) și Hidroelectrica (H2O), ultimii doi emitenți ajungând recent la noi maxime istorice, spune Alexandru Angelo, investitor.
„În contextul creșterii prețurilor din energie, mai ales petrol și produse rafinate precum motorina și benzina, investitorii au înțeles că există din nou presiuni inflaționiste și au căutat un refugiu în companiile producătoare de energie care se regăsesc și pe plan local“, consideră participantul bursier.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026