ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. An bun pentru fondurile de acțiuni. Robert Burlan, Raiffeisen AM: Datorită noilor bani intrați în piață, este posibil să fi fost mai active decât fondurile de pensii. Totuși, evaluările de pe bursa locală devin o provoca
Anul 2026 a adus o dinamică remarcabilă pentru fondurile de acțiuni, impulsionate de un val consistent de capital și de entuziasmul în creștere privind ETF-urile. De exemplu, Raiffeisen Asset Management, al treilea cel mai mare administrator de fonduri de pe piața locală, a atras subscrieri de circa 2,5 miliarde de lei de la început de an, în vreme ce fondurile de acțiuni au ajuns să rivalizeze…
♦ Cele mai performante fonduri locale deschise de acțiuni au la bază indicii de la bursa locală, precum indicele de referință BET, indicele dividendelor BET-TR sau BET-NG, unde sunt incluse companii de energie și utilități ♦ „Fondurile de investiții și investitorii de retail par să fi fost cei mai activi în ultima perioadă și cei care au susținut creșterea pieței“
Anul 2026 a adus o dinamică remarcabilă pentru fondurile de acțiuni, impulsionate de un val consistent de capital și de entuziasmul în creștere privind ETF-urile. De exemplu, Raiffeisen Asset Management, al treilea cel mai mare administrator de fonduri de pe piața locală, a atras subscrieri de circa 110 milioane de euro de la început de an, în vreme ce fondurile de acțiuni au ajuns să rivalizeze în premieră cu fondurile de pensii, cei mai importanți investitori de la Bursa de Valori București.
Pe de altă parte, evaluările ridicate de la BVB – unde profiturile companiilor nu au crescut în același ritm cu prețurile acțiunilor în ultimul an, conform analiștilor – îi determină pe administratori să privească spre piețele externe, în căutarea unor companii considerate mai ieftine, spune Robert Burlan, director de investiții la Raiffeisen AM, invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026
-
Finanțe personale. Românii au ajuns să aducă la bursă aproape cât fondurile Pilon II. Jumătate din bani au intrat în ETF-uriBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026