ZF Deschiderea de Astăzi. Adrian Dudu, Certinvest: Probabil că Fondul Proprietatea va încerca să-și schimbe strategia după ce va distribui dividendele din oferta Hidro
Odată cu distribuirea unor dividende de circa nouă miliarde de lei ca urmare a ofertei publice de vânzare de acțiuni Hidroelectrica (H2O), o valoare istorică pentru Bursa de Valori București, participanții bursieri se pot aștepta la o schimbare a strategiei investiționale a Fondului Proprietatea (FP), spune Adrian Dudu, director de investiții la Certinvest.
♦ Acționarii companiei vor putea vota anul viitor prelungirea mandatului Franklin Templeton, care administrează FP.
Odată cu distribuirea unor dividende de circa nouă miliarde de lei ca urmare a ofertei publice de vânzare de acțiuni Hidroelectrica (H2O), o valoare istorică pentru Bursa de Valori București, participanții bursieri se pot aștepta la o schimbare a strategiei investiționale a Fondului Proprietatea (FP), spune Adrian Dudu, director de investiții la Certinvest.
„Fondul Proprietatea încheie cu succes o călătorie care a început acum mai mult de zece ani, a listat Hidroelectrica și a reușit să facă tot posibilul pentru a scădea discountul dintre valoarea deținerilor sale și prețul din piață, acesta fiind dintotdeauna obiectivul FP. După ce Fondul Proprietatea va plăti dividendele, vom putea aprecia propunerile pe care le va face pentru perioada următoare. Va încerca probabil să schimbe strategia de până acum“, consideră reprezentantul administratorului de fonduri mutuale.
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026