ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Andrei Botiș, CEO Appraisal & Valuation: Am prestat câteva servicii pregătitoare listării. Cred că anul viitor se vor materializa unele listări
Andrei Botiș, CEO al furnizorului de servicii de evaluare, consultanță și dezvoltare imobiliară Appraisal & Valuation (simbol bursier APP), spune că în ultimul an a interacționat cu o serie de companii, iar pentru unele a prestat și servicii pregătitoare listării la BVB. Cât de curând ar putea intra la tranzacționare?
♦ Compania se gândește să se finanțeze prin obligațiuni pentru acoperirea parțială sau integrală a creditelor.
Andrei Botiș, CEO al furnizorului de servicii de evaluare, consultanță și dezvoltare imobiliară Appraisal & Valuation (simbol bursier APP), spune că în ultimul an a interacționat cu o serie de companii, iar pentru unele a prestat și servicii pregătitoare listării la BVB. Cât de curând ar putea intra la tranzacționare?
„În ultimele 12 luni am interacționat cu o serie de companii, iar pentru unele am și prestat câteva servicii pregătitoare listării. Unele au pus pe hold listarea, altele și-au redeschis apetitul, deci suntem într-o zonă care prospectează piața. Nu știu dacă anul acesta, dar cred că anul viitor cu siguranță se vor materializa unele dintre ele“, a spus Andrei Botiș
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026