ZF Expert: Opriți managementul dezastruos de la companiile de stat, indiferent de metodă
Statul trebuie să lase companiile de stat să fie conduse după principiile guvernanței corporative din privat dacă vrea să le transforme din „vaci de muls“ ale politicienilor în companii profitabile.
Indiferent de metoda aleasă – insolvență, privatizare sau management privat – Guvernul trebuie să oprească managementul defectuos la companiile de stat, pentru că este inadmisibil ca firme cu afaceri de sute de milioane de euro, care dețin monopolul, să raporteze pierderi sau profituri nesemnificative, iar statul să se împrumute în continuare pentru plata salariilor și a pensiilor.
“De 22 de ani încoace cultivăm un «dolce far niente» (dulce trândăvie- n.red.) în ceea ce privește asumarea unui proces de reformare a acestor companii de stat. Căpușarea este la toate nivelurile și sectoarele, este o stare care definește toate societățile de stat. Putem să aducem cei mai titrați manageri, de la Londra sau de la Washington, pe care să-i plătim cu sute de mii de euro, dar nu au ce să facă, pentru că peste tot, în cele 100 de companii de stat, există «băieți deștepți», iar noii manageri vor rămâne prizonieri ai unor contracte”, a spus Remus Borza, directorul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, prezent ieri la ședința deschisă de redacție ZF Expert “Opriți managementul dezastruos din companiile de stat!”. Borza a susținut astfel că, atât în ceea ce privește achizițiile, cât și livrările, contractele semnate de Hidroelectrica sunt atât de încătușate, încât doar insolvența le-ar fi putut curăța. La dezbatere au mai fost prezenți Mariana Gheorghe, CEO al Petrom, Radu Timiș, președintele Cris Tim, Dan Șucu, proprietarul Mobexpert și Doru Lionăchescu, managing partner al casei de investiții Capital Partners.
Discuțiile privind dezastrul din administrarea companiilor de stat au fost aduse în prim-plan odată cu intrarea în insolvență a Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie de stat. Pentru prima dată, un raport de 500 de pagini făcut de administratorul Hidroelectrica a scos la iveală deficiențe precum achiziții la suprapreț, 70 de tipuri de sporuri oferite angajaților sau costul pe MWh instalat de 18 milioane de lei față de 1 milion de lei, cât ar fi fost normal.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026