ZF/First Bank. Lecții de business. Cristian Găvan, MAM Bricolaj: Decât să nu vinzi, mai bine tai din marje. Investește în promovare pentru că poți să ai cea mai bună marfă din lume, dar dacă nu știe nimeni de ea, cade pe tine în depozit
Compania MAM Bricolaj are trei magazine în București. Dintre ele, cel din zona Morarilor, primul deschis, a contribuit cu o pondere de circa 50% la cifra de afaceri. Acesta a fost urmat de magazinul Luică, în timp ce magazinul Ghencea, deschis la finalul lunii martie 2021, a contribuit cu circa 10%. Businessul a pornit în 2011.
♦ Cristian Găvan a pus bazele MAM Bricolaj în 2011 și a reușit ca la finalul anului trecut, cu trei magazine axate pe materiale și accesorii pentru mobilier, să ajungă la un business de 57 de milioane de lei ♦ Din 2021, acțiunile MAM Bricolaj sunt pe piața AeRO a BVB, la acel moment acțiunile companiei stabilind un record de tranzacționare. Privind retrospectiv, Cristian Găvan spune că vizibilitatea pentru orice business este un instrument de creștere. Pe termen mediu, planurile vizează tot dezvoltarea, cu magazine proprii și un sistem de franciză.
Compania MAM Bricolaj are trei magazine în București. Dintre ele, cel din zona Morarilor, primul deschis, a contribuit cu o pondere de circa 50% la cifra de afaceri. Acesta a fost urmat de magazinul Luică, în timp ce magazinul Ghencea, deschis la finalul lunii martie 2021, a contribuit cu circa 10%. Businessul a pornit în 2011.
„Eu am deschis prima companie în 1994, specializată în mobilier la comandă, care ulterior a început să facă și mobilier de serie, dar în anul de grație 2009 am fost la un pas de faliment. Norocul meu a fost că am o fire prudențială, am avut rezerve, am plătit furnizorii și am mers mai departe“, a spus Cristian Găvan, fondator al MAM Bricolaj, în cadrul unui nou episod al emisiunii Lecții de Business, proiect editorial ZF susținut de First Bank. Una dintre principalele vulnerabilități de business descoperite la acel moment a fost de fapt numărul mic de clienți pe care se baza afacerea.
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației și a prețurilor la energie, sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 aniOpinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026