ZF Health&Pharma Summit'23. Adrian Marinescu, Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș: Dacă vrem ca în camerele de gardă să nu mai avem atât de multe urgențe, trebuie să ne gândim în primul rând la prevenție. Prevenția înseamnă că trebuie să ex
Adrian Marinescu, directorul medical și medic primar de boli infecțioase în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș", spune că adoptarea unor programe de prevenție a bolilor, strategii pentru adoptarea unei alimentații sănătoase, a unor programe de…
Adrian Marinescu, directorul medical și medic primar de boli infecțioase în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”, spune că adoptarea unor programe de prevenție a bolilor, strategii pentru adoptarea unei alimentații sănătoase, a unor programe de mișcare, ar reduce considerabil numărul cazurilor serioase din urgențe.
“Dacă vrem ca în camerele de gardă să nu avem urgențe atât de multe, trebuie să ne gândim în primul rând la prevenție. Nu vorbesc doar de bolile infecțioase. Pacientul cardiac, pacientul pulmonar ajunge acolo pentru că nu a aplicat partea de prevenție, nu a fost monitorizat la timp. Prevenția înseamnă că trebuie să am medic de familie, medic specialist, care să monitorizeze pacientul. Apoi discutăm de stilul de viață, de calitatea vieții, de calitatea actului medical care trebuie să se vadă de-a lungul evoluției stării acelui pacient”, a spus Adrian Marinescu în cadrul evenimentului ZF Health&Pharma Summit’23.
Alte declarații:
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026