Versiunea completă
Business Hi-Tech

ZF IT Generation. Adrian Blidăruș, cofondator și CEO: Compania de tehnologie Softelligence ar putea atrage peste 1-2 ani investitori noi în companie pentru a accelera dezvoltarea

Compania de tehnologie și consultanță Softelligence, fondată în 2006 de frații Adrian și Teodor Blidăruș, care a ajuns în 2020 la afaceri de peste 30 mil. lei, ar putea atrage peste unul sau doi ani noi investitori pentru a accelera dezvoltarea.

Mirela Turlan · 19 ianuarie 2021 · 2 min de citit

„La finalul anului îmi doresc să fi realizat în primul rând creștere. Aceasta este treaba mea, dacă nu reușim să creștem la potențialul nostru – și istoricul ne-a arătat că potențialul nostru este undeva pe la 30% – înseamnă că ceva nu merge.“

Compania de tehnologie și consultanță Softelligence, fondată în 2006 de frații Adrian și Teodor Blidăruș, care a ajuns în 2020 la afaceri de peste 30 mil. lei, ar putea atrage peste unul sau doi ani noi investitori pentru a accelera dezvoltarea.

„M-am gândit la listarea la Bursă sau la a aduce niște parteneri și cred că într-un an sau doi de zile ne vom uita să aducem niște parteneri care să ne ajute să creștem mai repede. Visul meu este să ne extindem aria globală în care funcționăm, aș încerca să revizitez America de Nord într-o lume mai deschisă. Pentru asta avem nevoie de investiții, ne trebuie bani, pentru a deschide un birou acolo sau de ce nu să facem o achiziție locală pentru a putea intra pe piața respectivă pentru că ideea noastră este aceea de conexiune“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Adrian Blidăruș, cofondator și CEO al Softelligence.

Citește și