Versiunea completă
ZF IT Generation

ZF IT Generation. Andreea Bureschi, cofondator: SpineUP, un start-up din Timișoara, vrea să ajute utilizatorii să scape de durerile de spate cu ajutorul unei aplicații mobile

SpineUP, un start-up din Timișoara, are în plan dezvolte o aplicație mobilă care să-i ajute pe utilizatori, printr-un program de exerciții scurte ce pot fi desfășurate acasă dar și la birou, să amelioreze și să prevenă durerile de spate.

Corina Matei · 20 aprilie 2020 · 2 min de citit

„În momentul de față aproximăm că până la finalul lunii mai vom avea o aplicație pe care să o aruncăm în oceanul plin cu rechini și să primim feedback, să primim răspunsuri.“

SpineUP, un start-up din Timișoara, are în plan dezvolte o aplicație mobilă care să-i ajute pe utilizatori, printr-un program de exerciții scurte ce pot fi desfășurate acasă dar și la birou, să amelioreze și să prevenă durerile de spate.

„Încercăm să diminuăm durerile de spate pe cât posibil pentru că sunt o problemă care ne doare și la propriu și la figurat. După ce am absolvit Facultatea de Kinetoterapie am început să interacționez cu pacienții și de foarte multe ori ajungeam la aceleași întrebări și aceeași problemă. Pacienții spuneau că stau prea mult pe scaun, că îi doare spatele și întrebau ce ar trebui să facă. Răspunsul stă în exerciții și un stil de viață cât mai puțin sedentar“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Andreea Bureschi, cofondator al SpineUP. „Aplicația încearcă să prezinte exerciții pe care utilizatorii le pot face chiar și la birou. Sunt convinsă că toți am descărcat aplicații de acest tip dar când ajungeam acasă de cele mai multe ori nu mai apucam să lucrăm niciun exercițiu.

Citește și