ZF IT Generation. Marius Istrate, președintele TechAngels – cel mai mare grup de business angels din România: Investițiile membrilor grupului sunt estimate să crească cu circa 25% anul acesta la 3,5-4 mil. de euro. Eu personal vreau să văd mai multe star
Membrii TechAngels, cel mai mare grup de investitori de tip business angel din România, intenționează ca anul acesta să facă investiții în valoare totală de circa 3,5-4 milioane de euro, cu 25% mai mult decât în 2023, când investițiile cumulate au scăzut la jumătate comparativ cu 2022. În 2023, investițiile membrilor TechAngels s-au situat la aproape 3 milioane de euro, fiind finanțate în total c…
♦ „România are nevoie de capital și sectorul de tehnologie are nevoie de capital în continuare. Pentru sumele care nu pot fi acoperite de jucătorii din România, vin în completare fonduri din Bulgaria și Ungaria în special, dar și din Croația, Cehia și Polonia. Toate fondurile regionale sunt atente la România.“
Membrii TechAngels, cel mai mare grup de investitori de tip business angel din România, intenționează ca anul acesta să facă investiții în valoare totală de circa 3,5-4 milioane de euro, cu 25% mai mult decât în 2023, când investițiile cumulate au scăzut la jumătate comparativ cu 2022. În 2023, investițiile membrilor TechAngels s-au situat la aproape 3 milioane de euro, fiind finanțate în total circa 25-30 de start-up-uri. Pentru anul curent, apetitul investițional este în creștere și se așteaptă chiar realizarea unor runde mari de finanțare cu valori de câteva milioane și zeci de milioane de euro.
„Apetitul investițional există. Dacă anul trecut au investit 35% din membri, anul acesta 50% din membri grupului au intenția de investi. Intenția cel puțin există, se manifestă. Ca sume, apetitul declarat este pentru o sumă totală cu 25% mai mare pentru acest an. Este început de an și e greu de spus dacă reușim să aterizăm între 3,5 și 4 mil. euro. Vom vedea, dar ne bucură faptul că există interes. Noi vedem implicarea membilor noștri în sesiunile pe care le organizăm. Sunt prezenți, vin cu multe întrebări. Sunt interesați de start-up-uri. Deci apetit există, însă am vrea să continuăm să creștem și calitatea a ceea ce vedem. Dacă reușim să cuplăm acest apetit cu o calitate din ce în ce mai bună a start-up-urilor, cu o pregătire mai bună a start-up-urilor atunci când vin la pitch, cred că putem să avem niște rezultate interesante anul acesta“, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation Marius Istrate, președintele TechAngels – grup care în prezent are înregistrați 140 de membri.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Economia se redresează, dar moderat, în S2/2026. Iar prețurile mari la energie și combustibili și creșterea cursului valutar pun presiune pe inflație. România rămâne cu cea mai mare dobândă din regiune în 2026, BNR ținând rata-cheie la 6,5%, pentru că vede inflația în creștere până la final de anBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026
-
Creditarea crește, deși economia frânează. Leasingul și creditul de consum se pregătesc pentru 2027 cu noi oportunități de finanțare, dar și cu provocări legate de riscuri, reglementare și inteligență artificialăBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026